ent. Primele zite reci ale toamnei au inglibent arba și au stármit mare nelinişte printre păsări. În jurul bălți, ele au inceput pregătirea pentru lunga calatorie. Lebedele, gâştale și ratele se pregăteau serios de drum. Însă cele care forfoteau mai mult, facand cea mai mare larma, erau păsările mici: sitarii de nisip și cei de baltă, ploierii și fiulerarii. Ce i-e fi apucat graba pe prichindell aceştia? zise bătrânul Ratoi. In curând, vom pleca toți păsări mari, păsări mici. Nu înțeleg ce atâta zarva! Mama Rata i spune Rățoiului tată: Tu ai fost intotdeauna lenes! - Nu sunt lenes. Poate că sunt mai grijuliu decât alții. - Ce fel de tată ești tu? Orice tată are grijă de copiii lui. -Vorbești de Guleras Cenuşiu? Ce să fac? Nu poate să zboare... Guleras Cenuşiu era numele fiicei lor. Era o rătușcă mică și zglobie, cu pene albe. Doar in jurul gâtului avea un guler de pene cenușii. Din primăvară avea o aripă ruptă, căci o atacase vulpea. Bătrâna rață izbutise să o scape. Mă înspăimântă gândul că trebuie s-o părăsim aici, zise Rata, cu lacrimi în ochi. Toţi vor zbura, iar ea va rămâne aici, singurică... Rățoiul era și el îngrijorat, căci o iubea. Cu gândul la despărțire, Rața se purta şi mai duios cu răţuşca ei. La primăvară vă întoarceți, nu-i așa? o întrebă Guleras Cenuşiu. - Da, ne întoarcem, sufletul meu... Și vom fi iar împreună... Pentru a-şi liniști copila, Rața îi povesti întâmplări cu alte rate care fuseseră nevoite să rămână peste iarnă. -Te vei descurca într-un fel, draga mea, o linişti Raţa. La început, o să-ţi fie greu, dar pe urmă ai să te obişnuieşti. Am să mă gândesc mereu la voi... Am să-mi închipui unde sunteţi, ce faceţi, dacă sunteți veseli. Ca şi cum am fi împreună." (după Dmitri Narkisovici Mamin-Sibiriak, Guleras Cenuşiu)​