ACTUL I/SCENA IV Stefan vine de la dreapta, din ogradă. Mustăţile şi părul, aproape albe. C-o mână tine pe doamna Maria, cu alta o sabie dreaptă cu mânerul cruce. La câțiva pași, câțiva curteni şi aprozi în haine împodobite. an: Ce e tăcerea aceasta, fetelor? Parcă sunteți pui de găină când trece uleul... Parcă sunteți un stol de vrăbii încremenite în stuhăraia din iazuri când aude chiotul... Parcă sunteți nişte flori de luncă când n-adie vântul... Smerite? Mie nu-mi plac oamenii smeriţi... Veniți să vă blagoslovesc. (Fetele se apropie sfioase.) Împrejurul meu... aşa... aşa... ca ierburile crude de pe bătrânul turn al Sucevei... Da... da.... sărută mai bine, nu te sfii, Ilinco... mai bine, fata pârcălabului Dajbog... Da... da.... rând... Ileană, erai mică când pieri Hrâncu... Şi tu, Oleană, ai să vezi Duma. (Toate sărută mâna domnului. Tugulea nu se mişcă, încremenit.) Dar tu? Tu pe pe tat-tău eşti stană de piaträ? Ai sabie? A? Bine. Din moşoroi, Moghilà. (Vede pe Oana înlemnită cu faşiile în mâini.) Dar tu? Bäbätie! Ce speli? Știi tu pentru cine nălbeşti? Oana: Da... Ştefan: Pentru cine? Oana: Pentru preaslăvitul nostru stăpân... Ștefan: Pentru preaslăvitul nostru stăpân... Pentru osul lui! De câte ori îmi înfaș pulpa dreaptă zic doamnei: ,,Oana, piciorul meu. Piciorul meu, vrednic ca Oana." (Scapă sabia într-adins.) Oană... (Oana ridică sabia, i-o dă şi dă să-i sărute mâna, dar n-o ajunge.) Să mă cobor la tine ori să te-nalți la mine? Priveşte drept în dreptul ochilor mei. A! tu plângi, Oană? Și de ce? Aide.... vino încoace... bătrâna mea prietena. Pe creștetul tău să cază sărutarea voievodului ca ploaia peste holdele verzi. (O sărută în creștet.) Destul ați lucrat. (Face semn să se ducă. Fetele se duc binişor in ordine) Apune soarele pe după trâmbele fumurii. Să lucrăm şi noi. (Se uită lung după ele, mai ales după Oana.)

Rezumatul vă rog! ​