Portret de familie
În casa ingerului,unde luna își atârnă dorințe, tristețea luminii rasare din afara ferestrelor. Dar aripi mari si calde îmbrățișează copilul cu suflet albastru,si il face sa zâmbească. Îngerul se ghemuiește lângă acesta,si îi cântă ore întregi,pana acesta își revine in simțuri. Un lanț impletit cu flori si pietre le leagă legătura acelor persoane.
Cei care erau si pitici si uriași deodată.
-Spune-mi dacă e sa pierd,ce o sa pierd?
Întrebă luna.
-Daca ar fi sa pierzi,ti-ai pierde indentitatea!
Luna încă își atârnă dorințele furate,dar chiar si asa ea este ce-a care lumineaza portretul atârnat dupa cortină.
Cortina se da la o parte,intre zidurile de lemn descoperindu-se o fată alaturi de un inger,ce vorbește cu luna. Familia ei era luna ce-a singură, îngerul cel bun,si ea ce-a falsă. Din departe ea își aducea încetul cu încetul aminte de fața sa.
-Eu...sunt fata care vorbește cu luna.
Șoptii,ca mai apoi sa picteze un nou membru,lumina lunii.
