Pe drum
Eram pe la jumătatea lunii octombrie, iar vremea se răcise brusc.
Bunica m-a îndemnat să-mi iau ghetuțele, pe care mi le cumpărase
de acum două săptămâni; erau foarte călduroase, mai ales că luasem
și o pereche de ciorapi pufoși, flaușați, dăruiți tot de bunica.
Pe drum, către școală, m-am întâlnit cu Bianca, o colegă mai mică,
foarte grăbită, deși nu era deloc târziu !
Deodată, ea mi-a spus să alergăm puțin, pentru că e cam frig.
Cu toate că era cu un an mai mică, ea alerga mai repede, iar eu, cu
ceva efort în plus, abia reușisem s-o prind de la urmă , dar am
nimerit o denivelare pe drum și am căzut.
M-am ridicat repede și m-am retras pe o băncuță de la marginea
drumului. Tremuram puțin și, privindu-mi julitura de la mâna
dreaptă, mai că - mi venea să plâng.
Atunci apăru Bianca, îmi luă mâna și o examină rapid, apoi spuse,
foarte calm: "Se repară..., imediat."
A scos din ghiozdan două șervețele, pe primul l-a îmbibat cu spirt,
dintr-o sticluță roșie, apoi, cu mișcări line, mi-a curățat rana, a luat cel
de al doilea șervețel și a tamponat ușor locul acela, care acum nu
mai părea atât de dureros, apoi a apărut cu un spray și a pulverizat un
fel de spumă, care s-a risipit după cam un minut, iar rana parcă era
mai dispărută, se estompase mult.
Eram în plină uimire, dar și în admirație, așa că nu am putut zice
decât : "Mulțumesc mult !". Bianca a zâmbit și m-a mângâiat pe
brațul rănit, apoi a spus: "E o zgârietură, doar atât."
Am pornit spre școală, vorbind despre frunzele copacilor, care tot
cădeau, părăsite de culoare verde...
