7 Deschid cu teamă ușa cămării de-altădată Cu cheia ruginie a raiului oprit, Trezind în taina mare a poamelor, smerit, Mireasma, și răcoarea, și umbra lor uitată. Mă prinde amintirea în vânătul ei fum, Prin care cresc pe poliți și rafturi, ca pe ruguri, Arzând în umbră, piersici de jar, și-albaștri struguri Și pere de aur roșu cu flăcări de parfum. Şovăitor ca robul, ce calcă o comoară Din basmul cu o mie și-una de nopți, mă-nchin: Văd pepeni verzi - smaragde cu miezul de rubin - Şi tămâioşii galbeni ca soarele de vară. Se-aprind fantasmagoric caise şi gutui: Trandafirii lampioane şi lămpi de aur verde... Dar părăsind cămara ce minţile îmi pierde, Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui.
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, vă rugăm să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la lista de favorite!
