Răspuns :
Salut,
În limba română fii se scrie cu 2 "i" doar în următoarele 3 situații:
1). Conjunctivul să fii (cuminte, atent, vesel, etc.);
2). Conjunctivul negativ să nu fii (mai prejos ca alții, obraznic, etc.);
3). Imperativul Fii (atent, cuminte, vesel etc.) !
În rest, în toate celelalte situații, fi se scrie cu un singur "i".
La persoana a doua singular (adică tu) avem câteva verbe la care scriem cu 2 "i" la final:
Tu știi (cu 2 "i" la știi)...
Tu scrii (cu 2 "i" la scrii)...
Te rog să vii (cu 2 "i" la vii)...
Tu ții neapărat să... (cu 2 "i" la ții)...
Tu deții (cu 2 "i" la deții)...
Tu susții (cu 2 "i" la susții)...
Tu previi (cu 2 "i" la previi)... și așa mai departe.
Separat, atunci când scriem viitorul unui verb (voi citi, voi scrie, vom rezolva, va învăța și așa mai departe), după aceste cuvinte (voi, vei, va, vom, veți, vor) verbul se scrie la infinitiv.
Deci corect se scrie:
Eu voi fi... (cu un singur "i" la fi).
Ele vor citi... (cu un singur "i" la citi).
Voi veți veni... (cu un singur "i" la veni).
Încă ceva: vezi că niciunul dintre aceste cuvinte (voi, vei, va, vom, veți, vor) NUUUUU se scrie cu cratimă. Peste tot vedem aceste greșeli impardonabile, nu este posibil să avem asemenea greșeli.
La final, vezi că noștri, sau voștri se scrie întotdeauna cu un singur i la final.
Te ajută ?
Green eyes.
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, vă rugăm să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la lista de favorite!