Eu, privindu-l din pădure, Las aleanul să mă fure Şi ascult de la răcoare Pitpalacul. Din izvoare şi din gârle Apa sună somnoroasă; Unde soarele pătrunde Printre ramuri a ei unde, Ea în valuri sperioase Se azvârle. Cucul cântă, mierle, presuri – Cine ştie să le-asculte? Ale pasărilor neamuri Ciripesc pitite-n ramuri Şi vorbesc cu-atât de multe Înţelesuri. Cucu-ntreabă: – „Unde-i sora Viselor noastre de vară? Mlădioasă şi iubită, Cu privirea ostenită, Ca o zână să răsară Tuturora.” Teiul vechi un ram întins-a, Ea să poată să-l îndoaie, Ramul tânăr vânt să-şi deie Şi de braţe-n sus s-o ieie, Iară florile să ploaie Peste dânsa. Se întreabă trist izvorul – „Unde mi-i crăiasa oare? Părul moale despletindu-şi, Faţa-n apa mea privindu-şi, Să m-atingă visătoare Cu piciorul?” Am răspuns: – „Pădure dragă, Eu nu vine, nu mai vine! Singuri, voi, stejari, rămâneţi De visaţi la ochii vineţi, Ce luciră pentru mine Vara-ntreagă.” Ce frumos era în crânguri, Când cu ea m-am prins tovarăş! O poveste încântată Care azi e-ntunecată… De-unde eşti, revino iarăşi, Să fim singuri.​ - Va rog sa indetificati 5 figuri de stil din aceasta poezie​