👤

TEXTUL 1 Serban Voinea se adresă lui Magheru, rămas oarecum stingher, în sărbătoarea familială pe care o declanșase: Domnule doctor, mă închin în fața ştiinţei dumitale... Și eu, colega, te felicit din toată inima, se alătură medicul Preda. Dar spune-mi, rogu-te, cum ai procedat? Sunt foarte curios să aflu... - N-a fost decât o simplă experiență care a reuşit şi atâta tot... Șerban Voinea obiectă: - Această simplă experiență puteau s-o facă şi somitățile medicale cărora m-am adresat. De ce n-au făcut-o? Să nu le fi trecut prin devlă? Tot ce se poate! Eu la ce m-am gândit? Aflasem că domnişoara Zăvideanu, din cauza puternicei emoții, produsă de decesul mamei... a făcut paraplegia. În mod inexplicabil pentru mine, întrerupse Preda. Nu tocmai inexplicabil, pentru că este dotată cu o sensibilitate excesivă, aş zice bolnăvicioasă. O fată normală n-ar fi pățit nimic. Mă temeam să nu aibă vreo leziune cerebrală, dar n-a avut. În tot cazul, influxul nervos a încetat de a-și mai exercita acțiunea asupra contracției musculare, țesutul muscular rămânând însă indemn. Ori, când m-am apropiat adineauri pe furiș de ea și-am strigat-o, i-am provocat o emoție tot atât de violentă ca şi prima, încât s-a restabilit circulația normală a influxului nervos în membrele paralizate. Asta-i tot! N-am înțeles prea mare lucru, zise Voinea, dar eşti formidabil, doctore! - Grija mea cea mai mare a fost producerea corectă a acestei emoții. Dacă intensitatea ei era mai redusă nu obțineam nimic. Însă am calculat cu precizie, ținând seama nu numai de anumiți factori, dar și de anume condiții... Doctore, îți mulțumesc încă o dată și aștept să-mi trimiți nota de plată. Magheru surâse larg: - Nota? O, domnule Voinea, mă consider plătit și răsplătit cu satisfacția mea personală... - Dragă colega, astfel de gesturi, iartă-mă, dar mi se par cam... deplasate. Noi, medicii, gândește-te, avem și stomac... Din fericire, eu n-am... i-o reteză scurt Magheru. Moșierul nu mai insistă. După-amiază, soția, curioasă, îl întrebă în treacăt: - Cât te-a costat minunea, Şerbane? - Draga mea, minunile astea nu costă niciun ban. Se vede că aşa-i regula... Cum? Nu i-ai plătit nimic doctorului? - A refuzat net onorariul... Ce era să fac? zicea că se mulțumește cu propria-i satisfacție. (Mihail Drumeș, Cazul Magheru)

Ola, am nevoie de un rezumat pe baza acestui fragment, mulțumesc anticipat, ofer 25 de puncte. ​


Răspuns :

Răspuns:

o

Explicație:

dacă te ajuta ma bucur spor la scris

Vezi imaginea TUTULEAMIHAELA5
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, vă rugăm să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la lista de favorite!


Ze Learners: Alte intrebari