manual ipei. F.AUTOEVALUEAZĂ-TE . Citeşte cu atenție textul, pentru a rezolva exercitiile date. GORE SE HOTĂRI ÎN CELE DIN URMĂ să-i scrie. Altă soluție nu vedea. De mult voia să stea de orbă cu Ea. Ultima dată, alaltăieri-seară, jurase, strângând pumnii in fata oglinzii: Maine ii vorbesc! Cu orice preţ. Jur pe... Si cum se privea încruntat în oglindă, căutând pe ce anume să jure, găsi: Dacă nu, să-mi iasă o bubă in vârful nasului! Se apropiase de oglinda toaletei, turtindu-şi nasul, şi rămase inlemnit. Exact în vârful nasului li Pentru 5 minute. Ce-ar fi s-o cheme la telefon? li știa numărul. Cartea de telefon se deschidea singură eşea o bubă! Aşa nu putea sta de vorbă cu Ea. Amânase, aşadar, convorbirea, dar nu pentru mult timp. a numărul cu pricina. Era acolo un nume apropiat, al Ei, și unul - același - străin, de care se temea: numele tatălui. Și dacă va răspunde tatăl?! O să închidă telefonul! Dar dacă va răspunde Ea? Precis că voi închide și în acest caz! recunoscu Gore necăjit și, de furie, începu să-și frece buba din vârful nasului. Mama trecea, trebăluind, spre bucătărie și – pentru a doua oară - repetă întrebarea pe care Gore Point nici n-o auzise: - E grea problema, Gore? Băiatul tresări: - Nici nu avem matematică! Roşi imediat. Se afla, într-adevăr, cu caietul de matematică în față de peste un ceas. Dar nu pentru vreun exerciţiu. În caiet, între filele de la urmă, erau însemnările lui „secrete“: o poză, versuri și un inceput de jurnal, fiindcă în afară de date nu mai scrisese nimic. Ce să fi scris? O cunoștea de 13 ani, erau vecini, urmau aceeași școală, numai că în clase paralele. Nu-i venea să creadă că ani și ani vorbise cu Ea, se jucaseră împreună, uneori o înghiontise... [...] A doua zi, mergea spre școală. Ningea. Fulgii i se opreau pe plasturele din vârful nasului şi lui îi venea să strănute întruna, când o văzu apropiindu-se şi, fără să-și dea seama, se pomeni vorbindu-i: - Când mai mergi la patinaj, cheamă-mă şi pe mine! - De ce? îl întrebă Ea, dar Gore nu răspunse. Îl apucase o nouă serie de strănuturi şi-l durea nasul. Ciudat însă, se simțea mândru, demn, curat i întrebă brusc, între două strănuturi, cu vocea lui subţirică, de care nu se mai rușina: - Voi ce aveți la română? (Voi ce aveți la română? din vol. Recreația mare, de Mircea Sântimbreanu) 41
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, vă rugăm să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la lista de favorite!
